Back

PCB-Compuşi bifenili policloruraţi, PCT- Compuşi trifenili policloruraţi

PCB sunt consideraţi ca fiind produse periculoase, datorită persistenţei acestora în mediul înconjurător, a capacităţii de bioacumulare, a faptului că nu se degradează în mediul ambiant şi cauzează efecte adverse şi toxice asupra organismelor expuse la aceste substanţe.

În vederea evitării efectelor negative asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor şi asupra mediului înconjurător, bifenilii policloruraţi şi compuşii similari, sunt supuşi unui regim special de gestiune şi control reglementat la nivel European prin Directiva 96/59/CE privind eliminarea bifenililor policloruraţi şi trifenililor policloruraţi (PCB/PCT). Această directivă a fost transpusă în legislaţia română prin Hotărârea nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ai altor compuşi similari modificată prin H.G. nr. 291/2005 şi Hotărârea nr. 975//2007. Obiectivul principal al legislaţiei privind materialele şi echipamentele cu conţinut de PCB constă în controlarea eliminării PCB-urilor, decontaminarea sau eliminarea echipamentului conţinând PCB-uri sau/şi eliminarea PCB-urilor folosite, în vederea lichidării lor complete.