Programul ”Milioane de capace, milioane de zâmbete”

PROGRAM DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ ”MILIOANE DE CAPACE – MILIOANE DE ZÂMBETE !”

Având în vedere importanța colectării selective a deșeurilor reciclabile, pentru a realiza ținta de 50 % până în 2020, s-a lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Voluntariatului 4.12.2017, un proiect de educație ecologică în acest domeniu care s-a implementat și s-a finalizat cu succes în anul 2018 în parteneriat cu ISJ, Consiliul Județean, Primăria Satu Mare, ONG-ul Asociația LINEART Studio Satu Mare și care s-a adresat instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar și prin aceste instituții, întregii comunități.

Titlul proiectului este ,,Milioane de capace – Milioane de zâmbete!”.

Proiectul și-a propuns colectarea capacelor de PET pe culori și realizarea de către fiecare grădiniță în parteneriat cu câte o școală a unui panou care să reprezinte o imagine dintr-o poveste populară, anul 2018 fiind Anul poveștilor. Pe parcusul celor 6 luni de implementare s-au implicat 95 de instituții de învățământ și s-au colectat 2.197.540 de capace de PET echivalentul a 4,5 tone și s-au realizat 49 de panouri cu imagini realizate din capace de Pet, panouri care cu ocazia celebrării evenimentului ecologic ”Ziua Mondială a Mediului”  pe Stadionul ”Daniel Prodan” din Municipiul Satu Mare, au fost așezate unul lângă celălalt realizând ”Cel mai lung panou” reprezentând imagini din povești populare. Efortul și munca în echipă în cadrul proiectului ”Milioane de capace-milioane de zâmbete” s-au concretizat prin intrarea în ”Cartea Recordurilor - România” și primirea Certificatului  Recordului Național “Cel mai lung şir de panouri realizat din capace de pet - 123 m” care a fos acordat comunității sătmărene de către Asociația Cartea Recordurilor România.

Totodată proiectul ,,Milioane de capace – Milioane de zâmbete!” a fost înscris la Gala ”Premiilor pentru un Mediu Curat” un eveniment cu tradiție al Organizatiei ECOTIC, ce se desfășoară din anul 2009 și are ca scop promovarea inițiativelor dedicate protecției mediului, conservării resurselor planetei și prevenirii risipei acestora. Competiția a fost deschisă companiilor, instituțiilor publice, instituțiilor de invățământ și ONG-urilor. În urma evaluării  și votului publicla categoria instituții publice, APM Satu Mare cu acest proiect a primit ”Premiul cel mare”.

Motivarea unităților de învățământ care au colectat cea mai mare cantitate de capace în cadrul programului

Evenimentul festiv dedicat finalizării programului și decernării certificatului oferit de ”Cartea recordurilor România” Comunității din județul Satu Mare pentru ”Cel mai lung panou mozaic realizat din capace de plastic-123m”

Acțiunea de expunere a panourilor realizate - 9 iunie 2018 Stadionul ”Daniel Prodan”-

Filmul evenimentului  - click aici


Program "Viață pentru mediu, viață pentru om"

Program de educaţie ecologică "Ne jucăm şi reciclăm"

Program educaţional ” Şcoli pentru un viitor verde”

Programul educațional "Școli pentru un viitor verde" a fost lansat în ianuarie 2010  de către Asociația ȘCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE și are ca scop promovarea și desfășurarea de programe educative, culturale și ecologice.

Informații suplimetare : http://www.scolipentruunviitorverde.ro/


Programul Internaţional de educaţie ecologică „ECO-ŞCOALĂ”

Programul Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea instituțiilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Inconjurător (FEE), ce reuneşte  72 de organizaţii din 63 de ţări, care  acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. La nivel național, programul este coordonat Centrul Carpatic Danubian de Geoecologie București.

Programul Eco-Şcoala este susținut pe plan mondial, de Uniunea Europeană şi UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) și a debutat pe mapamond ca program-pilot, în anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor în  găsirea de soluţii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local.

La nivelul județului Satu Mare, programul a fost implementat prima dată, în anul 2001 sub îndrumarea doamnei Bekessy Elisabeta – director executiv APM Satu Mare care este numit din partea FEE,  coordonatorul zonal al programului pentru județele Satu Mare și Maramureș.

La nivelul județului Satu Mare, sunt înscrise în program 18 instituții de învățământ din care 14 au deja statut de ECO ȘCOALĂ: Eco-Școala Gimnazială "Octavian Goga", Eco-Școala Gimnazială "Ion Creangă", Eco-Școala Gimnazială  "Avram Iancu", Eco-Școala Gimnazială  "Mircea Eliade" , Eco-Școala Gimnazială nr. 10, Eco-Școala Gimnazială "Bălcescu Petofi", Eco-Școala Gimnazială "Dr. Vasile Lucaciu", Eco-Școala Gimnazială Pișcolt, Eco-Școala Gimnazială  Viile Satu Mare, Eco Grădinița nr. 6, Eco Grădinița "Draga mea" , Eco- Grădinița "Guliver", Eco- Colegiul Național "Ioan Slavici", Liceul Teoretic Carei, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară "Emil Palade", Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuși", Colegiul Economic "Gheorghe Dragoș", Școala Gimnazială Valea Vinului (ultimele 4 vor fi evaluarte pentru a primi simbolul Eco Școala - Stergul Verde în anul 2015).

Reamintim faptul că Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare a primit în anul 2009 „Steagul verde" din partea Fundaţiei Mondiale de Educaţie pentru Mediul  Înconjurător (FEE) ca recunoaştere pe plan internaţional a implementării cu succes a programelor de educaţie ecologică  pentru tânăra generaţie, astfel APM Satu Mare devenind prima instituţie de mediu din România care a primit acest simbol și s-a alăturat celor 12.900  de instituții de învățământ din lume care deţin Certificat de Eco-Şcoală şi Steagul Verde, respectiv celor peste 11 000 000 de copiii şi tineri, 628000 de cadre didactice şi 4 000 de autorităţi locale dezvoltă acest program în lumea întreagă.

Informații suplimentare : http://www.ccdg.ro/programe/eco-scoala